Thursday, January 21, 2010

Apropo de a avea sau a nu avea "zvac"

Pentru ca mi-a spus o buna prietena de-a mea ca eu sunt o persoana "cu zvac", dar ca scrisul meu nu are acelasi "zvac", simt nevoia sa-i raspund provocarii si aici (dupa ce i-am spus deja personal ce cred), pentru ca e un subiect interesant.

Dupa parerea mea, oamenii pot avea doua atitudini diferite fata de cei pe care ii cunosc: una este sa-i ia asa cum sunt si alta presupune sa aiba asteptari de la ei (bazate pe..nu stiu.. idei preconcepute, sa zicem).

Cand iei oamenii asa cum sunt si-i lasi sa se deschida si sa se..arate catre tine, mai e cum mai e, ca asimilezi ce vezi si reactionezi in consecinta. Problema e cand ai asteptari.

Si aici ajung la exemplul sugerat de prietena mea. Daca eu sunt un om cu o conversatie inteligenta, cu care iti face placere sa vorbesti ore in sir vrute si nevrute, de la mitologie la profunzimea sufletului si de la Facebook la Jhumpa Lahiri (sa cititi, scrie excelent! :)), asta nu inseamna nici pe departe ca in scrisul meu se vor regasi aceleasi caracteristici! Pentru simplul motiv ca mintea filtreaza diferit ceea ce vorbesti, comparativ cu ceea ce scrii. Antrenamentele pentru a capata abilitati in vorbire sunt diferite fata de cele pentru abilitatile de scriere, ca urmare sansa de a se dezvolta in tempo-uri diferite este foarte mare.

No rocket science so far. Ce vreau sa spun este ca nu e vorba neaparat de autocontrol mai mare (din categoria "scripta manent", stiti treaba :)) sau de teama de a nu supara pe cineva - sunt un om deschis si, cum zice englezul, "I speak my mind". Ci este vorba pur si simplu de faptul ca exercitiul scrisului pentru un mediu cum e blogul se afla in plina evolutie. Stiti vorba lui Nenea Iancu: "Ai putintica rabdare..."

Pana una-alta, vin eu si ma intreb: de ce nu luam oamenii asa cum sunt? De ce nu-i apreciem ca pe suma a ceea ce sunt? Castigurile, dupa parerea mea, sunt mult mai mari. Si pentru noi, pentru ca suntem pregatiti sa constientizam ce putem invata de la ceilalti si ce nu, si pentru ei, pentru ca nu le cream frustrari cu asteptarile noastre (care sunt de cele mai multe ori nerealiste).

Friday, January 15, 2010

Nu, curiozitatea nu omoara pe nimeni :)

Ba chiar ii face bine :) Seth Godin mi-a adus aminte de o durere mai veche a mea: oamenii care nu sunt curiosi.

Domnule, nu pot sa inteleg. Cum sa nu vrei tu sa stii "de ce"?! Cum sa faci tu chestii automat, doar pentru ca este sarcina de serviciu sau sfatul unui prieten "care a trecut si el prin asta si s-a descurcat" etc, etc? Cum sa traiesti tu, om cu minte functionala, cum sa evoluezi daca nu-ti bagi nasul in ce naiba a facut lumea asta in toate miile astea de ani de cand exista?!

Cum sa treci tu de la stadiul de invatacel la cel de profesionist in toata puterea cuvantului daca nu te intereseaza ce naiba trebuie sa faci TU sa ajungi acolo (si nu doar astepti sa te avanseze seful, intr-o zi...)? Si, mai mult, sa te uiti in jur, sa profiti de orice experienta, sa vrei sa faci lucruri care sa mai puna o caramida la ce construiesti tu, acolo, in meseria ta?!

Cum sa nu te intrebi tu cum poti fi un om mai bun, cum sa nu fii curios ce ii face pe alti oameni buni sa fie buni?!

Cum se poate trai asa, de pe o zi pe alta, fara sa inveti ceva?!

Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi s-ar parea atat de searbada si de goala viata asta...

Friday, January 08, 2010

Am inceput ziua cu o lectie noua

..de la Dragos Roua :) blogul lui se numeste "Brilliantly better" si...nu degeaba. Am citit de dimineata postul lui despre Rant Tolerance, eu fiind destul de impulsiva in reactii de felul meu. M-a facut sa ma mai gandesc o data la cat de "smart" este sa mai fiu impulsiva in anumite situatii care cer un echilibru mai bun decat atat...

Take a look!