Pentru ca mi-a spus o buna prietena de-a mea ca eu sunt o persoana "cu zvac", dar ca scrisul meu nu are acelasi "zvac", simt nevoia sa-i raspund provocarii si aici (dupa ce i-am spus deja personal ce cred), pentru ca e un subiect interesant.
Dupa parerea mea, oamenii pot avea doua atitudini diferite fata de cei pe care ii cunosc: una este sa-i ia asa cum sunt si alta presupune sa aiba asteptari de la ei (bazate pe..nu stiu.. idei preconcepute, sa zicem).
Cand iei oamenii asa cum sunt si-i lasi sa se deschida si sa se..arate catre tine, mai e cum mai e, ca asimilezi ce vezi si reactionezi in consecinta. Problema e cand ai asteptari.
Si aici ajung la exemplul sugerat de prietena mea. Daca eu sunt un om cu o conversatie inteligenta, cu care iti face placere sa vorbesti ore in sir vrute si nevrute, de la mitologie la profunzimea sufletului si de la Facebook la Jhumpa Lahiri (sa cititi, scrie excelent! :)), asta nu inseamna nici pe departe ca in scrisul meu se vor regasi aceleasi caracteristici! Pentru simplul motiv ca mintea filtreaza diferit ceea ce vorbesti, comparativ cu ceea ce scrii. Antrenamentele pentru a capata abilitati in vorbire sunt diferite fata de cele pentru abilitatile de scriere, ca urmare sansa de a se dezvolta in tempo-uri diferite este foarte mare.
No rocket science so far. Ce vreau sa spun este ca nu e vorba neaparat de autocontrol mai mare (din categoria "scripta manent", stiti treaba :)) sau de teama de a nu supara pe cineva - sunt un om deschis si, cum zice englezul, "I speak my mind". Ci este vorba pur si simplu de faptul ca exercitiul scrisului pentru un mediu cum e blogul se afla in plina evolutie. Stiti vorba lui Nenea Iancu: "Ai putintica rabdare..."
Pana una-alta, vin eu si ma intreb: de ce nu luam oamenii asa cum sunt? De ce nu-i apreciem ca pe suma a ceea ce sunt? Castigurile, dupa parerea mea, sunt mult mai mari. Si pentru noi, pentru ca suntem pregatiti sa constientizam ce putem invata de la ceilalti si ce nu, si pentru ei, pentru ca nu le cream frustrari cu asteptarile noastre (care sunt de cele mai multe ori nerealiste).
3 comments:
Faptul de a lua oamenii asa cum sunt vin in urma unui exercitiu si cere multa perseverenta pentru nu asa de simplu pe cat pare cand o si zici.
Fiecare individ are asteptari..vizavi de el - ceea ce ar fi de preferat - si de altii, de ceilalti oameni.Este normal, firesc, natural sa ai asteptari de la altii.Ele vin ca rezulatat al educatiei noastre, a personalitatii, a spiritualitatii, a experientelor acumulate...un intreg complex de elemente.
Partea cu "alua oamenii asa cum sunt", revenind, si vorbind strict din punctul meu de vedere, vine in urma unor dezamagiri.Si atunci te resemnezi si zici: da, atata stie, atata poate, il iau ca atare pe x-ulescu...dar sa fim onesti cu noi insine si sa privim inlauntrul nostru: doare cand cineva nu se ridica la asteptari..doare cand un prieten "la care te asteptai" n-a sunat sa iti ureze La multi ani.Doare cand esti jignit, lovit, inselat, tradat, mintit etc..pentru nu ne asteptam.
Asteptarile sunt si bune si ne-bune...sunt bune pentru ca poate sa ne fac mai frumosi, mai toleranti, mai iertatori, mai buni etc.
Sanatos mintal este sa nu ai asteptari ca sa nu descoperi realitati triste, dar spiritual a nu avea asteptari echivaleaza cu indolenta...
Stii, am prieteni care ma considera, la randul lor, o prietena foarte buna, dar care, cand vine vorba despre momentele in care am nevoie de sprijinul lor, nu sunt acolo. Ce sa fac, sa ma fac ca nu-i mai cunosc pe strada?! Nu. Multi dintre ei au calitati extraordinare si chiar am ce invata de la ei, chiar daca sunt egoisti. Si nu, nu sunt indolenta pentru ca nu ma astept de la ei sa-mi raspunda cu aceeasi moneda, prieteneste vorbind. Ci ii iau asa cum sunt si ma bucur cand ii pot ajuta, in egala masura ca atunci cand EU invat ceva de la ei.
Evident ca nu poti merge pe stranda prefacandu-te ca nu ii vezi, ar fi cat se poate de mishelesc si badaran.
Subiectul ridicat de tine la fileu nu e complicat si totusi sunt multe de spus in aceasta privinta.Sigur ca nu esti indolenta pentru ca nu te-ai asteptata de la ei sa iti raspunda la chemare.Dar totusi, ai apelat la ei...oare asta nu inseamna ca ate-ai asteptata sa te ajute deoarece intreband, i-ai crezut in stare/doritori/cu puterea/etc de a te ajuta?
Consider ca prietenii tai sunt norocosi sa aibe o prietena ca tine, adica cu mai putine asteptari, sau fara -cum zici tu ca esti - care sa ii ia ca atare..si da, fiecare din noi suntem o lectie de viata bipeda.Cine vrea invata, cine nu..sanatate si virtute!
faptul ca inveti de la altii din nou mi se pare ca ai niste pretentii la tine, niste asteptari la calitatea ta ca si om, sa te ridici mereu, sa fii mai bun si mai bun.Este greu sa fii bun si este usor sa fii indolent.Iata de ce zic eu ca a nu avea asteptari inseamna a fi si indolent.Dar spun in aceeasi masura ca suntem datori sa facem si exercitii de umanitate, de iertare, de intelegere, etc..
Post a Comment