Well, I always considered myself the ugly duckling: no artistic talent, no perfect look, no dreams to reach stardom... But I had to go to University so that I can earn my living. And I followed some divine intuition of mine and of a very wise friend of mine (whom I'll always thank for that) and here I am, 10 years and something later, loving my job and looking forward for my next step.
It wasn't easy, you know. My first salary ever was 20 EUR and I was happy because I could have a mobile phone of my own (bear with me, we are talking 1999 here :) ). My first salary in the communication industry was little below 100 EUR and I still have the necklace I bought from my first paycheck. Now I earn enough to pay my rent and expenses, care for my cat, see a good movie every now and then and buy myself the books I love (not all at once, but still :) ).
I had my fears, failures, dissapointments and draw-backs. I faced humiliation for things I didn't do. I had my years of huge lack of self-confidence. I won clients hard to work with, I lost clients I loved dearly. But I kept curiosity, passion, patience and strong will in my cook book. And, although I still have a long way until the big, tasty cake with a cherry on top is ready :), I think I will make it.
I am not giving advice here(although I have a strong teaching gene in my DNA :) ). I just wanted to speak about the most important lesson I've learned from what I've lived so far: that we have to work on building ourselves in order to become the kind of star that suits us and puts us in the light we deserve.
Well, if you wonder what the heck got into me to write this post, here is the inspiration :)
Thursday, December 02, 2010
Tuesday, November 30, 2010
Good to remember.
"What if you spent one day a week (hey, even a day a month) without meetings, phone or email?
How will you know unless you try?"
Seth Godin
PS. Maybe this way I'll remember to actually do it.
How will you know unless you try?"
Seth Godin
PS. Maybe this way I'll remember to actually do it.
Tuesday, November 02, 2010
Mischa Maisky or how to put passion in what you do
Thanks to my dear friend Daria, I had excellent seats to the concert Mischa Maisky and his daughter Lily presented to the Romanian public at the end of October at the Athenaeum.
People say that he is one of the most eccentric cello players in the world - looking on the stage, all I could see from the second row was passion. Nothing else. He put all the passion a human being can have in every single note he played.
And this made me think: am I as passionate about my work as this man is passionate about the music he plays? Do people I interact with feel the same about me and my work as I felt coming from that stage, that night?
The comparison might sound a bit dispropportionate. But the answer we give to ourselves might shed some light over the life we live today and what we want for ourselves starting with tomorrow.
People say that he is one of the most eccentric cello players in the world - looking on the stage, all I could see from the second row was passion. Nothing else. He put all the passion a human being can have in every single note he played.
And this made me think: am I as passionate about my work as this man is passionate about the music he plays? Do people I interact with feel the same about me and my work as I felt coming from that stage, that night?
The comparison might sound a bit dispropportionate. But the answer we give to ourselves might shed some light over the life we live today and what we want for ourselves starting with tomorrow.
Saturday, October 23, 2010
Life lessons from programming :)
Because I had this magic attraction to IT and geeks since early youth (and still trying to find the logic behind the magic :) ), I was so happy to find on Dragos Roua's blog the "7 Life Lessons from a Self-Taught Programmer". In a nutshell, here are the lessons and how I see them:
1. Bugs are on you - if it doesn't work, most of the times it's you. It's not a bad thing, that's the catch :) but you have to find it in order to get things right.
2. You have to face a problem, detours are not an option - we don't like everything we have to face, but, although learning that life's a bitch might help to some extent, it's a fact that one cannot live a perfectly neat life. Bad things happen, one cannot avoid them. They didnt' invent the perfect program to set our lives with (at least not yet :D). But the shortest way to restore peace in one's life is facing the problem and solving it. Any delay, detour, lie to one's self that it might just go if we don't think about it...won't work. Ever.
3. Today's problem is tomorrow's laughter - always. Moreover, once we collect experiences and succeses, problems will not look as bad as they used to.
4. Good focus builds good things - just doing things in order to be done and get rid of is not going to provide the solution on the long run. Sometimes I feel the need to let my mind chill between tasks just to reset it and make it work to the fullest again. It might come not so handy when one's in a great hurry, but in the end the good focus will pay off.
5. If you feel it, do it - I used not to do that and thus accumulate many frustrations. But once one gets the taste of it, life will look oh so different :)
6. Be neat - oh, yes. Being neat can be a quality as well as a misfortune. Being neat might seem to take a lot of time and be of not such big importance (since the big picture is good), but this is a false impression. The little mess one lefts behind would errode what's been built and eventually lead to disaster.
7.There's more than one way to skin a cat - I used to get very upset when the solution I thought was good didn't work at the end. It's an exercise for the self to free one's mind to get the right ways to solve things out (and to understand and accept that sometimes the others'minds can give you the solution :) ).
These were my ideas around the 7 lessons - I bet each one of us has his/her own version - play around the lessons and see what you get :) for me it was a good exercise for the mind.
1. Bugs are on you - if it doesn't work, most of the times it's you. It's not a bad thing, that's the catch :) but you have to find it in order to get things right.
2. You have to face a problem, detours are not an option - we don't like everything we have to face, but, although learning that life's a bitch might help to some extent, it's a fact that one cannot live a perfectly neat life. Bad things happen, one cannot avoid them. They didnt' invent the perfect program to set our lives with (at least not yet :D). But the shortest way to restore peace in one's life is facing the problem and solving it. Any delay, detour, lie to one's self that it might just go if we don't think about it...won't work. Ever.
3. Today's problem is tomorrow's laughter - always. Moreover, once we collect experiences and succeses, problems will not look as bad as they used to.
4. Good focus builds good things - just doing things in order to be done and get rid of is not going to provide the solution on the long run. Sometimes I feel the need to let my mind chill between tasks just to reset it and make it work to the fullest again. It might come not so handy when one's in a great hurry, but in the end the good focus will pay off.
5. If you feel it, do it - I used not to do that and thus accumulate many frustrations. But once one gets the taste of it, life will look oh so different :)
6. Be neat - oh, yes. Being neat can be a quality as well as a misfortune. Being neat might seem to take a lot of time and be of not such big importance (since the big picture is good), but this is a false impression. The little mess one lefts behind would errode what's been built and eventually lead to disaster.
7.There's more than one way to skin a cat - I used to get very upset when the solution I thought was good didn't work at the end. It's an exercise for the self to free one's mind to get the right ways to solve things out (and to understand and accept that sometimes the others'minds can give you the solution :) ).
These were my ideas around the 7 lessons - I bet each one of us has his/her own version - play around the lessons and see what you get :) for me it was a good exercise for the mind.
Friday, October 15, 2010
TEDx Bucharest - Things that make me think twice if what I've known about myself is actually true
1. One can choose to live his/her own life or let life live him/her (Oana Pellea)
2. One can look at the world through the eyes or through the mind (Adrian Bejan)
3. One can curl back to bed in a cold winter day... or get up and go run the North Pole Marathon (Andrei Rosu)
4. One can invent the device of the future or re-invent the mechanism of learning through helping the others learn (Arnoud Raskin)
5. One can be unhappy by expecting the world from oneself or lower expectations in order to get the most out of life (Eric Weiner)
6. One can skydive for the thrill of it or skydive to help communities without access to communication means (Roland Hermann)
7. One can go with the flow or stop and get acquainted to one's self (Oana Pellea)
... and these are just a few things that made me lower my head and promise myself that next time I'll think again before saying "I cannot do it".
2. One can look at the world through the eyes or through the mind (Adrian Bejan)
3. One can curl back to bed in a cold winter day... or get up and go run the North Pole Marathon (Andrei Rosu)
4. One can invent the device of the future or re-invent the mechanism of learning through helping the others learn (Arnoud Raskin)
5. One can be unhappy by expecting the world from oneself or lower expectations in order to get the most out of life (Eric Weiner)
6. One can skydive for the thrill of it or skydive to help communities without access to communication means (Roland Hermann)
7. One can go with the flow or stop and get acquainted to one's self (Oana Pellea)
... and these are just a few things that made me lower my head and promise myself that next time I'll think again before saying "I cannot do it".
Thursday, September 23, 2010
Gustul amar al dispretului
Am tot citit in ultima vreme o multime de istorii despre neprofesionalismul oamenilor care lucreaza in PR*. Istorii spuse in general de jurnalisti sau de bloggeri - cei mai sinceri observatori ai oamenilor de PR (si,credeti-ma, stiu bine ca nu ar povesti lucruri rele daca nu le-ar fi ajuns cutitul la os...).
Problema sunt chiar acei oameni de PR care sunt subiectul istoriilor respective. De ce ajungem acolo? Ce nu e bine? Sa incercam cateva variante:
1. Chemarea - O ai sau nu o ai. Cum o identifici? Simplu: stii limba romana? esti curios? iti place sa citesti de toate? ai bun simt? stii sa intri pe geam cand te da lumea afara pe usa? Atunci probabil ca ai chemare. Du-te la scoala, vezi daca-ti place cum suna, du-te in practica la agentii in timpul verii, ca sa constati cu ochii tai cat e teorie in ce ai invatat si cat e cu adevarat folositor in lumea reala... A, si daca nu-ti place, RENUNTA! :) N-are rost, sincer. Sunt absolut convinsa ca vei gasi ceva cu adevarat pasionant pentru tine intr-un alt domeniu :)
2. Scoala - da, scoala iti impune o multime de teorie si poate, daca ai noroc de o facultate buna, primesti in ultimul an si ceva seminarii cu profesionisti. Abia atunci parca-parca incepe sa sune altfel meseria asta... Atentie insa: CA SA DEVII PROFESIONIST, NU AJUNGE SCOALA! Ea te pune pe drumul cel bun, dar tine de tine sa experimentezi, sa inveti, sa lucrezi cu tine pentru a deveni mai bun. A, daca toate astea ti se par prea complicate, RENUNTA! :) Altfel, vei fi cel mult mediocru.
3.Primul loc de munca in PR - o, Doamne, cat de multa importanta poate sa aiba asta si cat de putini manageri realizeaza puterea pe care o au in viata noilor veniti in meserie! Si aici sunt doua lucruri:
- Angajatorul: cand e dezinteresat, cand merge exclusiv pe principiul ca meseria se fura sau ca pestele trebuie aruncat in apa ca sa invete sa inoate, greseste cumplit. Fara directie, fara sa le explici macar importanta curiozitatii si a dorintei de a fi mereu mai bun, cei mai multi tineri se duc in balarii.
-Tanarul: in 90% din cazuri va sta dupa tine, angajator, sa-l inveti. Daca nu-l indrumi, el singur va evolua foarte putin profesional, in timp ce i se va parea ca, daca timpul trece, el acumuleaza experienta si deci merita o pozitie mai mare si bani mai multi. Si multi angajatori chiar angajeaza acesti tineri judecand dupa numarul de ani in meserie si nu dupa pricepere...
Daca oricare dintre aceste variante nu se aplica in cazul omului de PR, ceva e grav, teribil de grav. Si, daca nu facem ceva in acest sens (fie lamurim omul ca nu e chemarea lui, fie il intoarcem la manual, fie il indrumam sa invete sa fie cu adevarat profesionist), vom perpetua - noi insine, cei care lucram in aceasta industrie - non-valoarea si vom atrage un vot de blam si dinspre cei pentru care lucram, si dinspre cei cu care ar trebui sa lucram.
A, si las lista de variante deschisa...
*PR - prescurtare de la termenul american Public Relations (in romaneste se cheama relatii publice);meserie in care meseriasul ar trebui sa stie sa faca doua lumi sa comunice: vorbim de o companie/organizatie si de fiecare dintre categoriile care au o legatura, orisicat de marunta, cu aceasta; tot acelasi meserias trebuie sa mai stie/aiba cel putin urmatoarele lucruri: limba romana - vocabular si gramatica -, CURIOZITATE, dorinta de a invata tot timpul, bun simt, atentie, rabdare, diplomatie(definitie personala).
Problema sunt chiar acei oameni de PR care sunt subiectul istoriilor respective. De ce ajungem acolo? Ce nu e bine? Sa incercam cateva variante:
1. Chemarea - O ai sau nu o ai. Cum o identifici? Simplu: stii limba romana? esti curios? iti place sa citesti de toate? ai bun simt? stii sa intri pe geam cand te da lumea afara pe usa? Atunci probabil ca ai chemare. Du-te la scoala, vezi daca-ti place cum suna, du-te in practica la agentii in timpul verii, ca sa constati cu ochii tai cat e teorie in ce ai invatat si cat e cu adevarat folositor in lumea reala... A, si daca nu-ti place, RENUNTA! :) N-are rost, sincer. Sunt absolut convinsa ca vei gasi ceva cu adevarat pasionant pentru tine intr-un alt domeniu :)
2. Scoala - da, scoala iti impune o multime de teorie si poate, daca ai noroc de o facultate buna, primesti in ultimul an si ceva seminarii cu profesionisti. Abia atunci parca-parca incepe sa sune altfel meseria asta... Atentie insa: CA SA DEVII PROFESIONIST, NU AJUNGE SCOALA! Ea te pune pe drumul cel bun, dar tine de tine sa experimentezi, sa inveti, sa lucrezi cu tine pentru a deveni mai bun. A, daca toate astea ti se par prea complicate, RENUNTA! :) Altfel, vei fi cel mult mediocru.
3.Primul loc de munca in PR - o, Doamne, cat de multa importanta poate sa aiba asta si cat de putini manageri realizeaza puterea pe care o au in viata noilor veniti in meserie! Si aici sunt doua lucruri:
- Angajatorul: cand e dezinteresat, cand merge exclusiv pe principiul ca meseria se fura sau ca pestele trebuie aruncat in apa ca sa invete sa inoate, greseste cumplit. Fara directie, fara sa le explici macar importanta curiozitatii si a dorintei de a fi mereu mai bun, cei mai multi tineri se duc in balarii.
-Tanarul: in 90% din cazuri va sta dupa tine, angajator, sa-l inveti. Daca nu-l indrumi, el singur va evolua foarte putin profesional, in timp ce i se va parea ca, daca timpul trece, el acumuleaza experienta si deci merita o pozitie mai mare si bani mai multi. Si multi angajatori chiar angajeaza acesti tineri judecand dupa numarul de ani in meserie si nu dupa pricepere...
Daca oricare dintre aceste variante nu se aplica in cazul omului de PR, ceva e grav, teribil de grav. Si, daca nu facem ceva in acest sens (fie lamurim omul ca nu e chemarea lui, fie il intoarcem la manual, fie il indrumam sa invete sa fie cu adevarat profesionist), vom perpetua - noi insine, cei care lucram in aceasta industrie - non-valoarea si vom atrage un vot de blam si dinspre cei pentru care lucram, si dinspre cei cu care ar trebui sa lucram.
A, si las lista de variante deschisa...
*PR - prescurtare de la termenul american Public Relations (in romaneste se cheama relatii publice);meserie in care meseriasul ar trebui sa stie sa faca doua lumi sa comunice: vorbim de o companie/organizatie si de fiecare dintre categoriile care au o legatura, orisicat de marunta, cu aceasta; tot acelasi meserias trebuie sa mai stie/aiba cel putin urmatoarele lucruri: limba romana - vocabular si gramatica -, CURIOZITATE, dorinta de a invata tot timpul, bun simt, atentie, rabdare, diplomatie(definitie personala).
Monday, August 23, 2010
Post despre un Guest Post :)
...pe care l-am scris, as a humble amateur in the world of makeup, pe blogul Ancai, prietena mea si makeup artist :)
Enjoy :)
Enjoy :)
Wednesday, August 11, 2010
Influenta celorlalti - manual de intrebuintare
Pentru ca pana acum anul 2010 a fost unul foarte interesant, in care am avut de-a face mai mult cu vesti rele, critici si greseli, mi-am pus problema cat de tare ar trebui sa ne lasam afectati de parerea celorlalti.
Dupa mine, treaba e personalizata :) Adica, de pilda, daca ma trage de urechi un profesionist in comunicare pentru o greseala profesionala, o trec prin filtrul meu cu mai putin orgoliu decat in mod normal, pentru ca am de invatat de acolo.
Dar ce se intampla cu oamenii care isi dau cu parerea despre lucruri mai.. personale, ca de pilda culorile pe care le prefer sau hainele cu care ma imbrac, sau accesoriile pe care le port? Logica spune ca ei ma vad din afara si pot aprecia cu mai multa obiectivitate cum ma imbrac, de pilda. Iar eu tind sa iau lucrurile personal, pentru ca sunt ambitioasa si nu ma multumesc cu putin. Si sa vreau sa arunc acele lucruri in secunda doi, desi poate ca parerea lor are un fundament.
Pe de alta parte, am atatia prieteni dragi care nu vad mai departe de propriile preferinte, incat numai obiective nu sunt parerile lor (sunteti familiari, desigur, cu faze de genul "-Draga, dar rochia asta nu-ti vine bine deloc. -Pai de ce? -Pai stii, mie nu-mi plac rochiile, port numai pantaloni si am o parere foarte proasta despre rochii in general" sau "-Draga, esti machiata prea strident. -Dar de ce spui asta? - Stii, eu nu ma machez niciodata si oricum mi se pare inutila chestia asta cu machiajul"...).
Pe de o a nu-stiu-cata parte, fiecare avem prioritatile noastre in viata: lista de task-uri de la job, copilul, ce gatim la cina etc. S-ar putea ca hainele (ca sa pastrez acest exemplu) sa nu fie printre aceste prioritati, si sa nu acordam atentia cuvenita cumparaturilor de genul asta. Deci sfaturile celorlalti ar fi binevenite pentru ca macar sa ne pastram intr-o zona de bun-simt.
Ce am facut eu - si-i multumesc prietenei mele foarte talentate in ale hainelor care a mers cu mine la cumparaturi in acea luni seara :) - a fost sa o rog pe ea sa aleaga ce crede ca mi-ar sta bine, dar pe care eu nu as pune mana :) si sa-mi dea sa probez, urmand sa-mi explice "pe caz concret" de ce crede ca acel obiect este o optiune fericita pentru mine. A mers de minune, am invatat o multime de tips&tricks despre cum sa caut in magazinele de haine ca sa gasesc lucruri potrivite :)
Concluzia? Nu va multumiti cu oameni care va spun "nu-ti sta bine cu rochia asta", ci intrebati-i de ce. Daca raspunsul se intoarce la ei, nu va bateti capul. Dar daca raspunsul este unul pertinent si se aplica perfect la voi, ascultati cu grija, s-ar putea ca sfatul sa aduca lucruri noi si bune in viata voastra :)
Dupa mine, treaba e personalizata :) Adica, de pilda, daca ma trage de urechi un profesionist in comunicare pentru o greseala profesionala, o trec prin filtrul meu cu mai putin orgoliu decat in mod normal, pentru ca am de invatat de acolo.
Dar ce se intampla cu oamenii care isi dau cu parerea despre lucruri mai.. personale, ca de pilda culorile pe care le prefer sau hainele cu care ma imbrac, sau accesoriile pe care le port? Logica spune ca ei ma vad din afara si pot aprecia cu mai multa obiectivitate cum ma imbrac, de pilda. Iar eu tind sa iau lucrurile personal, pentru ca sunt ambitioasa si nu ma multumesc cu putin. Si sa vreau sa arunc acele lucruri in secunda doi, desi poate ca parerea lor are un fundament.
Pe de alta parte, am atatia prieteni dragi care nu vad mai departe de propriile preferinte, incat numai obiective nu sunt parerile lor (sunteti familiari, desigur, cu faze de genul "-Draga, dar rochia asta nu-ti vine bine deloc. -Pai de ce? -Pai stii, mie nu-mi plac rochiile, port numai pantaloni si am o parere foarte proasta despre rochii in general" sau "-Draga, esti machiata prea strident. -Dar de ce spui asta? - Stii, eu nu ma machez niciodata si oricum mi se pare inutila chestia asta cu machiajul"...).
Pe de o a nu-stiu-cata parte, fiecare avem prioritatile noastre in viata: lista de task-uri de la job, copilul, ce gatim la cina etc. S-ar putea ca hainele (ca sa pastrez acest exemplu) sa nu fie printre aceste prioritati, si sa nu acordam atentia cuvenita cumparaturilor de genul asta. Deci sfaturile celorlalti ar fi binevenite pentru ca macar sa ne pastram intr-o zona de bun-simt.
Ce am facut eu - si-i multumesc prietenei mele foarte talentate in ale hainelor care a mers cu mine la cumparaturi in acea luni seara :) - a fost sa o rog pe ea sa aleaga ce crede ca mi-ar sta bine, dar pe care eu nu as pune mana :) si sa-mi dea sa probez, urmand sa-mi explice "pe caz concret" de ce crede ca acel obiect este o optiune fericita pentru mine. A mers de minune, am invatat o multime de tips&tricks despre cum sa caut in magazinele de haine ca sa gasesc lucruri potrivite :)
Concluzia? Nu va multumiti cu oameni care va spun "nu-ti sta bine cu rochia asta", ci intrebati-i de ce. Daca raspunsul se intoarce la ei, nu va bateti capul. Dar daca raspunsul este unul pertinent si se aplica perfect la voi, ascultati cu grija, s-ar putea ca sfatul sa aduca lucruri noi si bune in viata voastra :)
Tuesday, July 13, 2010
An honest interview with myself
I took Dragos Roua's advice and asked myself the infamous 33 questions :) Here I am:
1. What Do You Do For A Living?
I am a communication consultant.
2. Who Do You Love?
Many people, though not so many as you might imagine :) and my cat.
3. Do You Have Enough Money?
I have enough to live a decent life.
4. Are You Healthy?
Yes.
5. Do You Think You Are a Good Person?
Sometimes I am a good person. Sometimes I am not.
6. How Old Are You?
My ID says (almost) 31. As about the age I feel, it's weird. From some points of view I feel older. From others, I feel younger.
7. Who’s Your Best Friend?
My sister.
8. What’s Your Childhood Dream?
Amazingly enough, I don't have a Childhood Dream. I was raised with the idea that if I want something in life, I have to work for it, because there is nobody to give anything to me for free.
9. How Often Do You Laugh?
Not often enough.
10. What Makes You Smile?
Here they are, in random order: Kind people. Old people walking in the park hand in hand. Young men hurrying to meet their date with a flower in their hand. Children asking "why?" questions. Kittens. Flowers. Clouds on a sunny day at the seaside. Pictures. New books. Old acquaintances remembering my birthday. Memories of good moments in my life.
11. Who’s Your Most Dangerous Enemy?
Myself :)
12. Where Do You Live?
In a rented studio. My books and the cat makes the place "home".
13. Do You Think You’re Strong?
Yes, and it's a matter of mind and will combined.
14. What Was The Most Important Thing You’ve Done So Far?
Make something that seemed impossible become possible.
15. What Was The Most Stupid Thing You’ve Done So Far?
Fear of failure, of making mistakes. Most stupid thing ever.
16. Do You Love Yourself?
Let's say I like myself a lot :)
17. What Do You Fear The Most?
To look straight down from the top of a very high building or bridge.
18. What Is Your Favorite Word?
"Foarte tare!" (in English might be "Cool!")
19. When Was The Last Time You Cried?
When I failed big and felt powerless.
20. What Is The Best Thing That Could Happen To You Right Now?
(to be filled in later)
21. What Is The Worst Thing That Could Happen To You Right Now?
(to be filled in later)
22. Picture Yourself In 5 Years From Now
Cannot do that. I like to discover the path as I walk.
23. Do You Regret Anything?
Taking a much too long time before making some important decisions in my life.
24. What’s The First Thing You Do In The Morning?
Get out of bed and look out on the window.
25. What Are You Thinking Just Before Going To Bed?
Actually, I don't :) I have this particular characteristic of falling asleep instantly.
26. What Was The Highest Point You’ve Ever Been To?
A peak of a mountain.
27. If There’s One Thing In Your Life You Want To Change Right Now, What Is It?
To be more daring.
28. What Are You Proud Of?
My career so far. But there's even more ahead of me :)
29. Sum Up Your Life In One Sentence
Feed the brain, discover the road and share the knowledge.
30. Name The Thing That Annoys You The Most
Friends too selfish to listen.
31. What Is Your No 1 Question To God?
I have none :) and if by any chance there is some question in the back of my mind I didn't write here, God will show me the answer at the right time :)
32. Do You Have Secrets?
I wouldn't call them "secrets", but rather locked drawers inside myself. They exist, I can feel the lock, they're safe, but they stay back there.
33. What Makes You Laugh?
The laugh of one of my colleagues :) It's absolutely inspiring :)
1. What Do You Do For A Living?
I am a communication consultant.
2. Who Do You Love?
Many people, though not so many as you might imagine :) and my cat.
3. Do You Have Enough Money?
I have enough to live a decent life.
4. Are You Healthy?
Yes.
5. Do You Think You Are a Good Person?
Sometimes I am a good person. Sometimes I am not.
6. How Old Are You?
My ID says (almost) 31. As about the age I feel, it's weird. From some points of view I feel older. From others, I feel younger.
7. Who’s Your Best Friend?
My sister.
8. What’s Your Childhood Dream?
Amazingly enough, I don't have a Childhood Dream. I was raised with the idea that if I want something in life, I have to work for it, because there is nobody to give anything to me for free.
9. How Often Do You Laugh?
Not often enough.
10. What Makes You Smile?
Here they are, in random order: Kind people. Old people walking in the park hand in hand. Young men hurrying to meet their date with a flower in their hand. Children asking "why?" questions. Kittens. Flowers. Clouds on a sunny day at the seaside. Pictures. New books. Old acquaintances remembering my birthday. Memories of good moments in my life.
11. Who’s Your Most Dangerous Enemy?
Myself :)
12. Where Do You Live?
In a rented studio. My books and the cat makes the place "home".
13. Do You Think You’re Strong?
Yes, and it's a matter of mind and will combined.
14. What Was The Most Important Thing You’ve Done So Far?
Make something that seemed impossible become possible.
15. What Was The Most Stupid Thing You’ve Done So Far?
Fear of failure, of making mistakes. Most stupid thing ever.
16. Do You Love Yourself?
Let's say I like myself a lot :)
17. What Do You Fear The Most?
To look straight down from the top of a very high building or bridge.
18. What Is Your Favorite Word?
"Foarte tare!" (in English might be "Cool!")
19. When Was The Last Time You Cried?
When I failed big and felt powerless.
20. What Is The Best Thing That Could Happen To You Right Now?
(to be filled in later)
21. What Is The Worst Thing That Could Happen To You Right Now?
(to be filled in later)
22. Picture Yourself In 5 Years From Now
Cannot do that. I like to discover the path as I walk.
23. Do You Regret Anything?
Taking a much too long time before making some important decisions in my life.
24. What’s The First Thing You Do In The Morning?
Get out of bed and look out on the window.
25. What Are You Thinking Just Before Going To Bed?
Actually, I don't :) I have this particular characteristic of falling asleep instantly.
26. What Was The Highest Point You’ve Ever Been To?
A peak of a mountain.
27. If There’s One Thing In Your Life You Want To Change Right Now, What Is It?
To be more daring.
28. What Are You Proud Of?
My career so far. But there's even more ahead of me :)
29. Sum Up Your Life In One Sentence
Feed the brain, discover the road and share the knowledge.
30. Name The Thing That Annoys You The Most
Friends too selfish to listen.
31. What Is Your No 1 Question To God?
I have none :) and if by any chance there is some question in the back of my mind I didn't write here, God will show me the answer at the right time :)
32. Do You Have Secrets?
I wouldn't call them "secrets", but rather locked drawers inside myself. They exist, I can feel the lock, they're safe, but they stay back there.
33. What Makes You Laugh?
The laugh of one of my colleagues :) It's absolutely inspiring :)
Sunday, July 11, 2010
Thassos by car - tips and tricks :)
Credeti-ma, Thassos merita sutele de kilometri de sosea pana acolo :) A fost o vacanta superba si plina de aventuri. Fiind prima data cand am facut drumul pana acolo cu masina, dar si prima data in Grecia ca turist (am mai fost la Atena, dar cu avionul si in conditii speciale :) ), am adunat cateva lucruri pe care mi-ar fi placut sa le stiu inainte :p
1. Daca vreti liniste, o mare limpede si superba, o plaja cu nisip fin si aglomeratie moderata, mergeti in Thassos, clar. Eu am fost in Skala Panagia, un loc superb intre munti, coborand in trepte pana la mare. Priceless, va zic.
2.Daca plecati prin Bulgaria:
- GPS-ul va poate ghida gresit. Desi am pus o harta cu update-urile la zi, pe noi ne-a dus pe un drum care nu mai era circulat de niste zeci de ani. Iarba apocaliptica crestea printre crapaturile asfaltului... credeti-ma, nu vreti sa treceti pe acolo :)
- benzinariile OMV sunt minunate pentru drumurile lungi cu masina, dar in Bulgaria NICI UN LUCRATOR de la vreo astfel de benzinarie NU STIE ENGLEZA!
- marea parte a drumurilor sunt relativ proaste. Luati-o incet :)
3.Odata trecuti granita in Grecia:
- nu platiti vigneta. Cu toate astea, drumurile sunt bune, motorways la tot pasul.
- NU AU CONCEPTUL DE BENZINARIE :D adica da, pompe de benzina gasiti. Dar atat. Nu au toalete (sau, daca au, sunt destul de ne-ok), nu prea au gustari sau alte minuni paradisiace pe care le-ati gasi in OMV-urile de mai sus :) Asadar, pregatiti provizii din timp.
Am ajuns la ferry-boat-ul din Keramoti, spre Thassos. Dimineata e din 30 in 30 mins, seara din ora in ora. Pretty smooth, un spectacol drumul de 40 de minute. O gasca de pescarusi a insotit ferry-ul pe toata ruta, zburand planat la nivelul puntii cu pasageri :)
Drumul catre nord-est, catre Skala Panagia, este superb. Sau, ma rog, in functie de sofer si pasager, un dezastru :) e numai serpentine si pante incredibil de inclinate, dar cand padurea se descopera sa lase loc privelistii catre mare...uiti tot :D
Faceti turul insulei Thassos. Fara oprire sau graba, nu cred ca sunt mai mult de 60-75 mins cu masina. Dar daca va duceti in jurul pranzului (cand oricum nu e recomandat sa stai pe plaja :)), opriti-va pentru dejun la Potos, in restaurantul Michalis. Mancarea greceasca este de senzatie (incercati Stifado), iar cei de la restaurant te coplesesc cu atentie (gustari si desert din partea casei, de pilda). A, ospatarii nu prea stiu engleza :D, dar cui ii trebuie cuvinte?! :p
Asa, inca ceva important: cand faceti rezervare de camera de hotel, intrebati absolut orice detaliu va trece prin minte, pentru ca nu stii ce surprize te asteapta. De pilda, am avut o camera superba, cu vedere la mare and all, dar cei "numai 200 m pana la plaja" erau intr-o panta criminal de inclinata. Si hai, ca la coborat e simplu, dar la urcat... :)
Mie mi-a placut maxim vacanta asta. Enjoy yours :)
Am pus poze pe Facebook :)
1. Daca vreti liniste, o mare limpede si superba, o plaja cu nisip fin si aglomeratie moderata, mergeti in Thassos, clar. Eu am fost in Skala Panagia, un loc superb intre munti, coborand in trepte pana la mare. Priceless, va zic.
2.Daca plecati prin Bulgaria:
- GPS-ul va poate ghida gresit. Desi am pus o harta cu update-urile la zi, pe noi ne-a dus pe un drum care nu mai era circulat de niste zeci de ani. Iarba apocaliptica crestea printre crapaturile asfaltului... credeti-ma, nu vreti sa treceti pe acolo :)
- benzinariile OMV sunt minunate pentru drumurile lungi cu masina, dar in Bulgaria NICI UN LUCRATOR de la vreo astfel de benzinarie NU STIE ENGLEZA!
- marea parte a drumurilor sunt relativ proaste. Luati-o incet :)
3.Odata trecuti granita in Grecia:
- nu platiti vigneta. Cu toate astea, drumurile sunt bune, motorways la tot pasul.
- NU AU CONCEPTUL DE BENZINARIE :D adica da, pompe de benzina gasiti. Dar atat. Nu au toalete (sau, daca au, sunt destul de ne-ok), nu prea au gustari sau alte minuni paradisiace pe care le-ati gasi in OMV-urile de mai sus :) Asadar, pregatiti provizii din timp.
Am ajuns la ferry-boat-ul din Keramoti, spre Thassos. Dimineata e din 30 in 30 mins, seara din ora in ora. Pretty smooth, un spectacol drumul de 40 de minute. O gasca de pescarusi a insotit ferry-ul pe toata ruta, zburand planat la nivelul puntii cu pasageri :)
Drumul catre nord-est, catre Skala Panagia, este superb. Sau, ma rog, in functie de sofer si pasager, un dezastru :) e numai serpentine si pante incredibil de inclinate, dar cand padurea se descopera sa lase loc privelistii catre mare...uiti tot :D
Faceti turul insulei Thassos. Fara oprire sau graba, nu cred ca sunt mai mult de 60-75 mins cu masina. Dar daca va duceti in jurul pranzului (cand oricum nu e recomandat sa stai pe plaja :)), opriti-va pentru dejun la Potos, in restaurantul Michalis. Mancarea greceasca este de senzatie (incercati Stifado), iar cei de la restaurant te coplesesc cu atentie (gustari si desert din partea casei, de pilda). A, ospatarii nu prea stiu engleza :D, dar cui ii trebuie cuvinte?! :p
Asa, inca ceva important: cand faceti rezervare de camera de hotel, intrebati absolut orice detaliu va trece prin minte, pentru ca nu stii ce surprize te asteapta. De pilda, am avut o camera superba, cu vedere la mare and all, dar cei "numai 200 m pana la plaja" erau intr-o panta criminal de inclinata. Si hai, ca la coborat e simplu, dar la urcat... :)
Mie mi-a placut maxim vacanta asta. Enjoy yours :)
Am pus poze pe Facebook :)
Un proiect extrem de istet
...a fost cel realizat de echipa redactionala BIZ, care a pregatit numarul 200 al revistei, cu tot cu tipar, in 48 de ore.
Felicitari multe, multe :)
Felicitari multe, multe :)
Wednesday, June 30, 2010
We will rock you! :)
Dragii mei, am facut o descoperire de senzatie: la o simpla cautare pe Google, "Metallica in Romania 2010" a intors peste 700.000 de rezultate, in vreme ce "Gotan Project in Romania 2010" doar putin peste 80.000.
Ce sa inteleg, ca fanii tango-ului prefera podeaua de dans in locul internetului? Sau ca fanii rock-ului sunt deosebit de activi in mediul virtual? Sau amandoua? :)
PS. Si totusi, "Massive Attack in Romania 2010" a intors peste 250.000 de rezultate.
PPS. Numai marketer sa nu fii in zilele noastre :)
Later edit: m-am mai documentat putin si, daca documentarea e corecta, atat Gotan Project, cat si Metallica au fost a treia oara in Romania in 2010 :)
Ce sa inteleg, ca fanii tango-ului prefera podeaua de dans in locul internetului? Sau ca fanii rock-ului sunt deosebit de activi in mediul virtual? Sau amandoua? :)
PS. Si totusi, "Massive Attack in Romania 2010" a intors peste 250.000 de rezultate.
PPS. Numai marketer sa nu fii in zilele noastre :)
Later edit: m-am mai documentat putin si, daca documentarea e corecta, atat Gotan Project, cat si Metallica au fost a treia oara in Romania in 2010 :)
Saturday, June 12, 2010
A trai la timpul prezent
Zice o vorba inteleapta: lasa zilei grijile ei.
Ce suntem acum, in clipa asta, e suma trecutului. La ce bun sa mai despicam firul in patru despre ce am fi putut face mai bine?! Sa vedem ce suntem acum si sa traim in consecinta, ca maine e aproape si nici nu simtim cand s-a facut iar azi :)
Ce suntem acum, in clipa asta, e suma trecutului. La ce bun sa mai despicam firul in patru despre ce am fi putut face mai bine?! Sa vedem ce suntem acum si sa traim in consecinta, ca maine e aproape si nici nu simtim cand s-a facut iar azi :)
Wednesday, May 26, 2010
Remember? :)
... The cute guy with the cute song that won the Eurovision contest last year?
I loved the song!
Talking about marketing: a cute face, a very nice voice and a cute story (sorry, but "cute" IS the perfect word for it :) ) made him even more popular.
Women are decision makers, huh?! :P Good that he sells songs :)
I loved the song!
Talking about marketing: a cute face, a very nice voice and a cute story (sorry, but "cute" IS the perfect word for it :) ) made him even more popular.
Women are decision makers, huh?! :P Good that he sells songs :)
Monday, May 10, 2010
De luni.
"Eu am pierdut foarte multe intalniri cu mine insumi." Florin Zamfirescu, intr-un interviu din Esquire-le pe martie-aprilie 2010.
Si eu, cu mine insami.
LATER EDIT: Reschedule! :) Fortunately, meetings with ourselves are allowed until the end.
Si eu, cu mine insami.
LATER EDIT: Reschedule! :) Fortunately, meetings with ourselves are allowed until the end.
Tuesday, May 04, 2010
Constatarea amaruie e ca...
uneori,si mai ales in momentele in care crezi ca uite, ai adunat ceva experienta si poti sa-ti sustii punctele de vedere profesionale cat se poate de argumentat, se intampla ceva (nu stiu daca bine sau rau, acum sunt suparata si nu-i pot face o descriere obiectiva...). O intalnire cu cineva care e mai destept/experimentat/cu mintea limpede decat tine si care da doua palme rasunatoare ego-ului tau, sa stea frumusel in banca lui si sa mai puna mana pe-o carte...
Thursday, April 29, 2010
Pe ce e scrisa literatura?!
Totul a plecat de la o dezbatere foarte interesanta, despre "literatura de dupa bloguri". Asa cum ii sade bine oricarei dezbateri in care pui la acceasi masa de prezidiu hartia si internetul, a degenerat. Toata intentia nobila a discutiei despre valoarea literara a textelor scrise pe blog versus cele tiparite pe hartie s-a dus in balariile luptei pentru suprematia suportului.
Bine-bine, dar nu despre asta vorbim. Ci despre continut. Despre ce valideaza valoarea literara a unui text. Unele opinii s-au indreptat catre timp, altele catre critici, altele catre cititori.
Bun, admit ca fiecare dintre acesti factori poate avea rol validator - si exista, si pentru hartie, ca si pentru bloguri, rezistenta in timp (deocamdata cu o disproportie data de noutatea internetului comparativ cu secolele cartii tiparite), ca si critici mai mult sau mai putin "patalamati". Tot asa cum exista si cititori. Si, dati-mi voie sa-mi exprim o parere: astia sunt cei mai importanti!
Nu citim azi Proust (un exemplu preferat de vorbitori, de altfel :) ) numai din pricina faptului ca a scris demult sau pentru ca a fost laudat de critici. Ci pentru ca, in continuare, are cititori. Viata operei literare este data in paternitatea interesului pe care il au cititorii sai. La fel dupa cum viata unui blog este delimitata de cititorii sau, care vor sau nu mai vor sa revina la adresa respectiva in functie de cat de mult le place ceea ce citesc.A, si atentie: cine spune ca nu toti cititorii au caderea sa valideze o opera literara ar trebui sa fie atent la ocapcana: pe Proust nu-l citesc numai oamenii de litere!
Si mai am argumente: asa cum viata unei carti poate avea un start fericit datorita unei edituri, unui marketing bun, unui scriitor cu oarece carisma care sa-i fie ambasador, la fel si un blog isi poate face intrarea in constiinta publica daca este promovat de propriul autor sau de alti autori din online care il apreciaza.
Si inca unul, pentru ca mi-a atras atentia cineva, intr-o discutie pe aceeasi tema: la fel cum o carte poate fi tiparita in mai multe editii, fiecare noua editie fiind imbunatatita fata de cea anterioara, la fel si posturile pe un blog pot fi aduse la zi prin adnotari si updates. Si, desi in general cartile sunt unitare din punct de vedere al calitatii scriiturii, totusi nu pot sa nu admit ca am citit si carti cu capitole de calitati diferite intre aceleasi coperti, dupa cum citesc bloguri ai caror autori nu sunt la fel de inspirati in fiecare zi.
Din toate acestea eu am tras urmatoarea concluzie: scrisul bun va fi validat ca literatura de cititori, indiferent de suport. Cum zicea cineva in aceeasi dezbatere: nu stiu ce va fi maine, nu ma pot hazarda sa spun ca un suport sau altul va supravietui probei timpului. Dar pot sa recomand partizanilor ambelor suporturi mai multa deschidere unii catre altii - e mai constructiv sa ne cultivam mintea plurivalent decat sa ne incapatanam in a fi prozelitii unei singure directii.
Bine-bine, dar nu despre asta vorbim. Ci despre continut. Despre ce valideaza valoarea literara a unui text. Unele opinii s-au indreptat catre timp, altele catre critici, altele catre cititori.
Bun, admit ca fiecare dintre acesti factori poate avea rol validator - si exista, si pentru hartie, ca si pentru bloguri, rezistenta in timp (deocamdata cu o disproportie data de noutatea internetului comparativ cu secolele cartii tiparite), ca si critici mai mult sau mai putin "patalamati". Tot asa cum exista si cititori. Si, dati-mi voie sa-mi exprim o parere: astia sunt cei mai importanti!
Nu citim azi Proust (un exemplu preferat de vorbitori, de altfel :) ) numai din pricina faptului ca a scris demult sau pentru ca a fost laudat de critici. Ci pentru ca, in continuare, are cititori. Viata operei literare este data in paternitatea interesului pe care il au cititorii sai. La fel dupa cum viata unui blog este delimitata de cititorii sau, care vor sau nu mai vor sa revina la adresa respectiva in functie de cat de mult le place ceea ce citesc.A, si atentie: cine spune ca nu toti cititorii au caderea sa valideze o opera literara ar trebui sa fie atent la ocapcana: pe Proust nu-l citesc numai oamenii de litere!
Si mai am argumente: asa cum viata unei carti poate avea un start fericit datorita unei edituri, unui marketing bun, unui scriitor cu oarece carisma care sa-i fie ambasador, la fel si un blog isi poate face intrarea in constiinta publica daca este promovat de propriul autor sau de alti autori din online care il apreciaza.
Si inca unul, pentru ca mi-a atras atentia cineva, intr-o discutie pe aceeasi tema: la fel cum o carte poate fi tiparita in mai multe editii, fiecare noua editie fiind imbunatatita fata de cea anterioara, la fel si posturile pe un blog pot fi aduse la zi prin adnotari si updates. Si, desi in general cartile sunt unitare din punct de vedere al calitatii scriiturii, totusi nu pot sa nu admit ca am citit si carti cu capitole de calitati diferite intre aceleasi coperti, dupa cum citesc bloguri ai caror autori nu sunt la fel de inspirati in fiecare zi.
Din toate acestea eu am tras urmatoarea concluzie: scrisul bun va fi validat ca literatura de cititori, indiferent de suport. Cum zicea cineva in aceeasi dezbatere: nu stiu ce va fi maine, nu ma pot hazarda sa spun ca un suport sau altul va supravietui probei timpului. Dar pot sa recomand partizanilor ambelor suporturi mai multa deschidere unii catre altii - e mai constructiv sa ne cultivam mintea plurivalent decat sa ne incapatanam in a fi prozelitii unei singure directii.
Monday, April 19, 2010
Despre greseli
Am pierdut o tona de vreme stresandu-ma ingrozitor sa nu gresesc. Stiti cum e, atunci cand te ranesti si te doare, nu-ti place deloc. Ca urmare, te feresti de durere ca de impielitatul. Asa si cu greseala: daca te arzi cand esti mini-mic in profesie, te doare atat de tare si e asa o tragedie, incat ai sta si-n cap, numai sa nu se repete experienta.
Numai ca...pierzi timp. Timp mult, timp pretios, timp in care, daca ti-ai fi ingaduit sa gresesti, ai fi invatat o multime.
Iar cand lumea care a trait ceva mai mult decat tine iti spune sa o iei usor si sa gresesti, ca e parte din viata, zici ca au ceva cu tine, te gandesti ca au luat-o razna si ca in mod sigur seful nu va crede acelasi lucru.
Ba da, seful crede acelasi lucru. Si daca, prin absurd, nu crede acelasi lucru, inseamna ca el nu a trecut prin scoala greselilor. Ceea ce e grav pentru un sef. Mi-a spus mie un sef de-al meu cand eram mica si ma bucuram de prima avansare: "draga mea, ai grija cum ajungi sus, pentru ca, daca e sa cazi, vei cadea mult mai rau de acolo..."
Asa ca da, greseste, dar greseste inteligent. Mai bine zis, ridica-te inteligent dupa ce ai cazut. Are Dragos Roua un post foarte bun despre asta aici.
Numai ca...pierzi timp. Timp mult, timp pretios, timp in care, daca ti-ai fi ingaduit sa gresesti, ai fi invatat o multime.
Iar cand lumea care a trait ceva mai mult decat tine iti spune sa o iei usor si sa gresesti, ca e parte din viata, zici ca au ceva cu tine, te gandesti ca au luat-o razna si ca in mod sigur seful nu va crede acelasi lucru.
Ba da, seful crede acelasi lucru. Si daca, prin absurd, nu crede acelasi lucru, inseamna ca el nu a trecut prin scoala greselilor. Ceea ce e grav pentru un sef. Mi-a spus mie un sef de-al meu cand eram mica si ma bucuram de prima avansare: "draga mea, ai grija cum ajungi sus, pentru ca, daca e sa cazi, vei cadea mult mai rau de acolo..."
Asa ca da, greseste, dar greseste inteligent. Mai bine zis, ridica-te inteligent dupa ce ai cazut. Are Dragos Roua un post foarte bun despre asta aici.
Friday, April 16, 2010
Am inceput ziua cu o problema noua :)
Sunt racita. Cam rau. Si pentru ca eu ma imbolnavesc extrem de rar, cei care ma cunosc sunt luati prin surprindere de situatie.
"Sa te faci bine, da?!", "Eu nu te-am vazut niciodata bolnava, fa-te bine!" etc.
Fratilor, ce ziceti de un "cu ce pot sa te ajut?", "ai nevoie de ceva?". Ca multumesc din suflet celor care sunt ingrijorati,dar... la prima mana, parca mai bun e un ajutor concret decat compasiunea...
Incep sa ma gandesc serios ca e un sindrom al zilelor noastre, care-si are sursa in insingurare. Ne-am obisnuit sa traim noi cu noi insine si eventual "a significant other", iar lumile sa se sparga la usa casei. Lumea din interior, cu sentimente, cu afectiune, cu iubire ramane acasa, iar lumea din exterior, egoista, ambitioasa, bataioasa si puternica, incepe cu primul pas afara.
In lumea de afara traim ca sa ne castigam painea, "sa ne descurcam", sa ne ferim cat putem de situatii neobisnuite care ne-ar solicita resurse intime, care ne-ar forta sa ne amintim de ce am lasat in casa. In lumea de afara oamenii sunt atat cat interactionezi cu ei. Suna cinic, stiu, si nu, nu exclud exceptiile (am astfel de oameni minunati chiar langa mine), dar norma... norma, din pacate, nu mai are suflet. Nu mai gaseste resortul interior sa dea un pic celuilalt sub forma unui ajutor la nevoie. Asta nu inseamna ca oamenii nu sunt prietenosi sau sociabili - ba slava Domnului ca sunt, si ma bucur ca inca intalnesc multi cu care imi face o placere nebuna sa povestesc.
Insingurarea e buna cata vreme e sinonima cu linistea reechilibranta. Dar nu exista bucurie mai mare decat sa-ti imparti spatiul intim/spatiul interior cu cineva. Da, trebuie alesi cu atentie cei carora le faci copii dupa cheile sufletului, dar... eu as pastra cateva exemplare la indemana, ca nu se stie cand o sa am nevoie de ele.
"Sa te faci bine, da?!", "Eu nu te-am vazut niciodata bolnava, fa-te bine!" etc.
Fratilor, ce ziceti de un "cu ce pot sa te ajut?", "ai nevoie de ceva?". Ca multumesc din suflet celor care sunt ingrijorati,dar... la prima mana, parca mai bun e un ajutor concret decat compasiunea...
Incep sa ma gandesc serios ca e un sindrom al zilelor noastre, care-si are sursa in insingurare. Ne-am obisnuit sa traim noi cu noi insine si eventual "a significant other", iar lumile sa se sparga la usa casei. Lumea din interior, cu sentimente, cu afectiune, cu iubire ramane acasa, iar lumea din exterior, egoista, ambitioasa, bataioasa si puternica, incepe cu primul pas afara.
In lumea de afara traim ca sa ne castigam painea, "sa ne descurcam", sa ne ferim cat putem de situatii neobisnuite care ne-ar solicita resurse intime, care ne-ar forta sa ne amintim de ce am lasat in casa. In lumea de afara oamenii sunt atat cat interactionezi cu ei. Suna cinic, stiu, si nu, nu exclud exceptiile (am astfel de oameni minunati chiar langa mine), dar norma... norma, din pacate, nu mai are suflet. Nu mai gaseste resortul interior sa dea un pic celuilalt sub forma unui ajutor la nevoie. Asta nu inseamna ca oamenii nu sunt prietenosi sau sociabili - ba slava Domnului ca sunt, si ma bucur ca inca intalnesc multi cu care imi face o placere nebuna sa povestesc.
Insingurarea e buna cata vreme e sinonima cu linistea reechilibranta. Dar nu exista bucurie mai mare decat sa-ti imparti spatiul intim/spatiul interior cu cineva. Da, trebuie alesi cu atentie cei carora le faci copii dupa cheile sufletului, dar... eu as pastra cateva exemplare la indemana, ca nu se stie cand o sa am nevoie de ele.
Tuesday, March 30, 2010
"Pissed off requires BOLD!"
..says Tom Peters here.
I am also pissed off. I am pissed that things go smooth for a while and then..pouff! everything changes: the managers turn the boat 180 degrees just for the sake of trial. Or the project you died working for has to be implemented without you because you are in deadly pain over an accident that happened right in that day when you were to take off the assignment. Or the friend you have counted on for help and support in times of need finds it amusing to make on-the-edge jokes on your expense.
I like crazy times for their frenzy and creative potential, but sometimes too much is way too much. Would it be true that once you reach the bottom there is no other way than up?!
Then please, for God's sake, bring the damn good times back!
I am also pissed off. I am pissed that things go smooth for a while and then..pouff! everything changes: the managers turn the boat 180 degrees just for the sake of trial. Or the project you died working for has to be implemented without you because you are in deadly pain over an accident that happened right in that day when you were to take off the assignment. Or the friend you have counted on for help and support in times of need finds it amusing to make on-the-edge jokes on your expense.
I like crazy times for their frenzy and creative potential, but sometimes too much is way too much. Would it be true that once you reach the bottom there is no other way than up?!
Then please, for God's sake, bring the damn good times back!
Wednesday, March 24, 2010
Good vibes and bad power from the new office :)
Mi-a sunat mai bine in engleza decat in romana, na, so sue me :p
Suntem intr-un nou sediu, inca amenajam/aranjam. Incepem un nou drum si totul e o superstitie de jur imprejur - vestile bune sunt semne bune, vestile rele (ca de exemplu ca azi ne-a picat curentul de 5 ori in 2 ore :D ) sunt semne atat de ingrijoratoare ca incepem sa avem indoieli. Dar vorba aceea: de ce sa fie simplu, cand poate fi complicat?!
Ca sa incheiem spiritual si romaneste ce am inceput snob si englezeste: omul sfinteste locul :)
Promit un post cu dileme un pic mai tarziu, ca sa tinem totusi audienta in suspans :)
Suntem intr-un nou sediu, inca amenajam/aranjam. Incepem un nou drum si totul e o superstitie de jur imprejur - vestile bune sunt semne bune, vestile rele (ca de exemplu ca azi ne-a picat curentul de 5 ori in 2 ore :D ) sunt semne atat de ingrijoratoare ca incepem sa avem indoieli. Dar vorba aceea: de ce sa fie simplu, cand poate fi complicat?!
Ca sa incheiem spiritual si romaneste ce am inceput snob si englezeste: omul sfinteste locul :)
Promit un post cu dileme un pic mai tarziu, ca sa tinem totusi audienta in suspans :)
Friday, March 05, 2010
Ca tiganul cu cortul...
...asa suntem noi acuma, ca ne mutam birourile, dar nu chiar acuma :)
Oricum, interesant moment, si mutatul asta. Se zice ca, daca schimbi locul, schimbi norocul. Doamne-ajuta! Dar pana sa vedem daca si, mai ales, cum ni se schimba norocul, am avut ocazia sa trecem in revista ce am facut in ultimii doi ani (ca atata am stat in vechiul sediu).
Dar cate n-am facut! Proiecte colorate sau mai serioase, ultra-reusite sau mai asa-si-asa - toate sunt acum parte din noi, din ce putem face de acum incolo. Si ne-au adus aminte ce suntem in stare sa facem. Si ne-au dat incredere in noi, un pic mai multa decat aveam deja, si ne-au facut sa ne mai dorim niste mesaje de multumire sau scrisori de recomandare in plus...
Pentru mine a fost revelator. Si mi-a adus aminte de ce mi-a spus cineva, foarte important in cresterea mea profesionala, cand mi-am schimbat drumul, in mai 2008: o data la doi ani ia-o de la capat.
Iata. O iau de la capat...intr-un fel. In alt loc, cu alta fereastra si alt unghi din care-mi va pica lumina pe birou. Si mai inspirata si mai inteleapta, sper eu.
Ne mai citim dupa ce ma instalez. Va povestesc cum e :)
Oricum, interesant moment, si mutatul asta. Se zice ca, daca schimbi locul, schimbi norocul. Doamne-ajuta! Dar pana sa vedem daca si, mai ales, cum ni se schimba norocul, am avut ocazia sa trecem in revista ce am facut in ultimii doi ani (ca atata am stat in vechiul sediu).
Dar cate n-am facut! Proiecte colorate sau mai serioase, ultra-reusite sau mai asa-si-asa - toate sunt acum parte din noi, din ce putem face de acum incolo. Si ne-au adus aminte ce suntem in stare sa facem. Si ne-au dat incredere in noi, un pic mai multa decat aveam deja, si ne-au facut sa ne mai dorim niste mesaje de multumire sau scrisori de recomandare in plus...
Pentru mine a fost revelator. Si mi-a adus aminte de ce mi-a spus cineva, foarte important in cresterea mea profesionala, cand mi-am schimbat drumul, in mai 2008: o data la doi ani ia-o de la capat.
Iata. O iau de la capat...intr-un fel. In alt loc, cu alta fereastra si alt unghi din care-mi va pica lumina pe birou. Si mai inspirata si mai inteleapta, sper eu.
Ne mai citim dupa ce ma instalez. Va povestesc cum e :)
Tuesday, February 23, 2010
Nu mai pot cu "inovativ"!
Oameni buni, acest cuvant NU EXISTA in Dictionarul Limbii Romane! In frumoasa limba a frumoasei tari in care traim, mai frumos sau mai putin frumos - renumeratie mica, dupa buget, coane Fanica :), se zice INOVATOR!
INOVATÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care realizează o inovație; care inovează. (< fr. innovateur)
PS. ...ca nu mai pot de furie impotriva semidoctilor, frate!
INOVATÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care realizează o inovație; care inovează. (< fr. innovateur)
PS. ...ca nu mai pot de furie impotriva semidoctilor, frate!
Ma doare sufletul...
..dupa toate casele astea superbe :( De ce nu putem sa le imbunatatim si consolidam pe cele vechi? De ce trebuie sa le distrugem? Oribil...
Tuesday, February 02, 2010
Zodia Schimbarii
..mi-a iesit de-un cliseu, nu?! :)
Dar e un fapt: ma simt in mijlocul unei mari de schimbari - lumea pleaca dintr-un loc si se duce in altul, isi modifica valorile si conceptiile, te priveste altfel, considera lucruri pe care pana mai deunazi nu le lua in considerare...
Tinzi sa te lasi dus de val, la randul tau, si sa intri in acest vartej de schimbari. Dar e oare buna schimbarea pentru toata lumea? Sau e oare momentul potrivit pentru ca toata lumea sa schimbe cate ceva?
Si zici nooo...nu e pentru mine. Si odata te trage destinul de maneca si te intreaba, ademenitor: "uite o ocazie, nu vrei tu sa schimbi ceva?!".
Si atunci ce faci? Schimbi, de dragul schimbarii? Schimbi, pentru ca nu vrei sa pierzi oportunitatea oferita de destin? Schimbi, ca sa fii in rand cu lumea? Sau nu schimbi nimic?
Aceasta-i intrebarea :)
Dar e un fapt: ma simt in mijlocul unei mari de schimbari - lumea pleaca dintr-un loc si se duce in altul, isi modifica valorile si conceptiile, te priveste altfel, considera lucruri pe care pana mai deunazi nu le lua in considerare...
Tinzi sa te lasi dus de val, la randul tau, si sa intri in acest vartej de schimbari. Dar e oare buna schimbarea pentru toata lumea? Sau e oare momentul potrivit pentru ca toata lumea sa schimbe cate ceva?
Si zici nooo...nu e pentru mine. Si odata te trage destinul de maneca si te intreaba, ademenitor: "uite o ocazie, nu vrei tu sa schimbi ceva?!".
Si atunci ce faci? Schimbi, de dragul schimbarii? Schimbi, pentru ca nu vrei sa pierzi oportunitatea oferita de destin? Schimbi, ca sa fii in rand cu lumea? Sau nu schimbi nimic?
Aceasta-i intrebarea :)
Thursday, January 21, 2010
Apropo de a avea sau a nu avea "zvac"
Pentru ca mi-a spus o buna prietena de-a mea ca eu sunt o persoana "cu zvac", dar ca scrisul meu nu are acelasi "zvac", simt nevoia sa-i raspund provocarii si aici (dupa ce i-am spus deja personal ce cred), pentru ca e un subiect interesant.
Dupa parerea mea, oamenii pot avea doua atitudini diferite fata de cei pe care ii cunosc: una este sa-i ia asa cum sunt si alta presupune sa aiba asteptari de la ei (bazate pe..nu stiu.. idei preconcepute, sa zicem).
Cand iei oamenii asa cum sunt si-i lasi sa se deschida si sa se..arate catre tine, mai e cum mai e, ca asimilezi ce vezi si reactionezi in consecinta. Problema e cand ai asteptari.
Si aici ajung la exemplul sugerat de prietena mea. Daca eu sunt un om cu o conversatie inteligenta, cu care iti face placere sa vorbesti ore in sir vrute si nevrute, de la mitologie la profunzimea sufletului si de la Facebook la Jhumpa Lahiri (sa cititi, scrie excelent! :)), asta nu inseamna nici pe departe ca in scrisul meu se vor regasi aceleasi caracteristici! Pentru simplul motiv ca mintea filtreaza diferit ceea ce vorbesti, comparativ cu ceea ce scrii. Antrenamentele pentru a capata abilitati in vorbire sunt diferite fata de cele pentru abilitatile de scriere, ca urmare sansa de a se dezvolta in tempo-uri diferite este foarte mare.
No rocket science so far. Ce vreau sa spun este ca nu e vorba neaparat de autocontrol mai mare (din categoria "scripta manent", stiti treaba :)) sau de teama de a nu supara pe cineva - sunt un om deschis si, cum zice englezul, "I speak my mind". Ci este vorba pur si simplu de faptul ca exercitiul scrisului pentru un mediu cum e blogul se afla in plina evolutie. Stiti vorba lui Nenea Iancu: "Ai putintica rabdare..."
Pana una-alta, vin eu si ma intreb: de ce nu luam oamenii asa cum sunt? De ce nu-i apreciem ca pe suma a ceea ce sunt? Castigurile, dupa parerea mea, sunt mult mai mari. Si pentru noi, pentru ca suntem pregatiti sa constientizam ce putem invata de la ceilalti si ce nu, si pentru ei, pentru ca nu le cream frustrari cu asteptarile noastre (care sunt de cele mai multe ori nerealiste).
Dupa parerea mea, oamenii pot avea doua atitudini diferite fata de cei pe care ii cunosc: una este sa-i ia asa cum sunt si alta presupune sa aiba asteptari de la ei (bazate pe..nu stiu.. idei preconcepute, sa zicem).
Cand iei oamenii asa cum sunt si-i lasi sa se deschida si sa se..arate catre tine, mai e cum mai e, ca asimilezi ce vezi si reactionezi in consecinta. Problema e cand ai asteptari.
Si aici ajung la exemplul sugerat de prietena mea. Daca eu sunt un om cu o conversatie inteligenta, cu care iti face placere sa vorbesti ore in sir vrute si nevrute, de la mitologie la profunzimea sufletului si de la Facebook la Jhumpa Lahiri (sa cititi, scrie excelent! :)), asta nu inseamna nici pe departe ca in scrisul meu se vor regasi aceleasi caracteristici! Pentru simplul motiv ca mintea filtreaza diferit ceea ce vorbesti, comparativ cu ceea ce scrii. Antrenamentele pentru a capata abilitati in vorbire sunt diferite fata de cele pentru abilitatile de scriere, ca urmare sansa de a se dezvolta in tempo-uri diferite este foarte mare.
No rocket science so far. Ce vreau sa spun este ca nu e vorba neaparat de autocontrol mai mare (din categoria "scripta manent", stiti treaba :)) sau de teama de a nu supara pe cineva - sunt un om deschis si, cum zice englezul, "I speak my mind". Ci este vorba pur si simplu de faptul ca exercitiul scrisului pentru un mediu cum e blogul se afla in plina evolutie. Stiti vorba lui Nenea Iancu: "Ai putintica rabdare..."
Pana una-alta, vin eu si ma intreb: de ce nu luam oamenii asa cum sunt? De ce nu-i apreciem ca pe suma a ceea ce sunt? Castigurile, dupa parerea mea, sunt mult mai mari. Si pentru noi, pentru ca suntem pregatiti sa constientizam ce putem invata de la ceilalti si ce nu, si pentru ei, pentru ca nu le cream frustrari cu asteptarile noastre (care sunt de cele mai multe ori nerealiste).
Friday, January 15, 2010
Nu, curiozitatea nu omoara pe nimeni :)
Ba chiar ii face bine :) Seth Godin mi-a adus aminte de o durere mai veche a mea: oamenii care nu sunt curiosi.
Domnule, nu pot sa inteleg. Cum sa nu vrei tu sa stii "de ce"?! Cum sa faci tu chestii automat, doar pentru ca este sarcina de serviciu sau sfatul unui prieten "care a trecut si el prin asta si s-a descurcat" etc, etc? Cum sa traiesti tu, om cu minte functionala, cum sa evoluezi daca nu-ti bagi nasul in ce naiba a facut lumea asta in toate miile astea de ani de cand exista?!
Cum sa treci tu de la stadiul de invatacel la cel de profesionist in toata puterea cuvantului daca nu te intereseaza ce naiba trebuie sa faci TU sa ajungi acolo (si nu doar astepti sa te avanseze seful, intr-o zi...)? Si, mai mult, sa te uiti in jur, sa profiti de orice experienta, sa vrei sa faci lucruri care sa mai puna o caramida la ce construiesti tu, acolo, in meseria ta?!
Cum sa nu te intrebi tu cum poti fi un om mai bun, cum sa nu fii curios ce ii face pe alti oameni buni sa fie buni?!
Cum se poate trai asa, de pe o zi pe alta, fara sa inveti ceva?!
Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi s-ar parea atat de searbada si de goala viata asta...
Domnule, nu pot sa inteleg. Cum sa nu vrei tu sa stii "de ce"?! Cum sa faci tu chestii automat, doar pentru ca este sarcina de serviciu sau sfatul unui prieten "care a trecut si el prin asta si s-a descurcat" etc, etc? Cum sa traiesti tu, om cu minte functionala, cum sa evoluezi daca nu-ti bagi nasul in ce naiba a facut lumea asta in toate miile astea de ani de cand exista?!
Cum sa treci tu de la stadiul de invatacel la cel de profesionist in toata puterea cuvantului daca nu te intereseaza ce naiba trebuie sa faci TU sa ajungi acolo (si nu doar astepti sa te avanseze seful, intr-o zi...)? Si, mai mult, sa te uiti in jur, sa profiti de orice experienta, sa vrei sa faci lucruri care sa mai puna o caramida la ce construiesti tu, acolo, in meseria ta?!
Cum sa nu te intrebi tu cum poti fi un om mai bun, cum sa nu fii curios ce ii face pe alti oameni buni sa fie buni?!
Cum se poate trai asa, de pe o zi pe alta, fara sa inveti ceva?!
Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi s-ar parea atat de searbada si de goala viata asta...
Friday, January 08, 2010
Am inceput ziua cu o lectie noua
..de la Dragos Roua :) blogul lui se numeste "Brilliantly better" si...nu degeaba. Am citit de dimineata postul lui despre Rant Tolerance, eu fiind destul de impulsiva in reactii de felul meu. M-a facut sa ma mai gandesc o data la cat de "smart" este sa mai fiu impulsiva in anumite situatii care cer un echilibru mai bun decat atat...
Take a look!
Take a look!
Subscribe to:
Posts (Atom)