Am pierdut o tona de vreme stresandu-ma ingrozitor sa nu gresesc. Stiti cum e, atunci cand te ranesti si te doare, nu-ti place deloc. Ca urmare, te feresti de durere ca de impielitatul. Asa si cu greseala: daca te arzi cand esti mini-mic in profesie, te doare atat de tare si e asa o tragedie, incat ai sta si-n cap, numai sa nu se repete experienta.
Numai ca...pierzi timp. Timp mult, timp pretios, timp in care, daca ti-ai fi ingaduit sa gresesti, ai fi invatat o multime.
Iar cand lumea care a trait ceva mai mult decat tine iti spune sa o iei usor si sa gresesti, ca e parte din viata, zici ca au ceva cu tine, te gandesti ca au luat-o razna si ca in mod sigur seful nu va crede acelasi lucru.
Ba da, seful crede acelasi lucru. Si daca, prin absurd, nu crede acelasi lucru, inseamna ca el nu a trecut prin scoala greselilor. Ceea ce e grav pentru un sef. Mi-a spus mie un sef de-al meu cand eram mica si ma bucuram de prima avansare: "draga mea, ai grija cum ajungi sus, pentru ca, daca e sa cazi, vei cadea mult mai rau de acolo..."
Asa ca da, greseste, dar greseste inteligent. Mai bine zis, ridica-te inteligent dupa ce ai cazut. Are Dragos Roua un post foarte bun despre asta aici.
No comments:
Post a Comment