Friday, April 16, 2010

Am inceput ziua cu o problema noua :)

Sunt racita. Cam rau. Si pentru ca eu ma imbolnavesc extrem de rar, cei care ma cunosc sunt luati prin surprindere de situatie.

"Sa te faci bine, da?!", "Eu nu te-am vazut niciodata bolnava, fa-te bine!" etc.

Fratilor, ce ziceti de un "cu ce pot sa te ajut?", "ai nevoie de ceva?". Ca multumesc din suflet celor care sunt ingrijorati,dar... la prima mana, parca mai bun e un ajutor concret decat compasiunea...

Incep sa ma gandesc serios ca e un sindrom al zilelor noastre, care-si are sursa in insingurare. Ne-am obisnuit sa traim noi cu noi insine si eventual "a significant other", iar lumile sa se sparga la usa casei. Lumea din interior, cu sentimente, cu afectiune, cu iubire ramane acasa, iar lumea din exterior, egoista, ambitioasa, bataioasa si puternica, incepe cu primul pas afara.

In lumea de afara traim ca sa ne castigam painea, "sa ne descurcam", sa ne ferim cat putem de situatii neobisnuite care ne-ar solicita resurse intime, care ne-ar forta sa ne amintim de ce am lasat in casa. In lumea de afara oamenii sunt atat cat interactionezi cu ei. Suna cinic, stiu, si nu, nu exclud exceptiile (am astfel de oameni minunati chiar langa mine), dar norma... norma, din pacate, nu mai are suflet. Nu mai gaseste resortul interior sa dea un pic celuilalt sub forma unui ajutor la nevoie. Asta nu inseamna ca oamenii nu sunt prietenosi sau sociabili - ba slava Domnului ca sunt, si ma bucur ca inca intalnesc multi cu care imi face o placere nebuna sa povestesc.

Insingurarea e buna cata vreme e sinonima cu linistea reechilibranta. Dar nu exista bucurie mai mare decat sa-ti imparti spatiul intim/spatiul interior cu cineva. Da, trebuie alesi cu atentie cei carora le faci copii dupa cheile sufletului, dar... eu as pastra cateva exemplare la indemana, ca nu se stie cand o sa am nevoie de ele.

1 comment:

Offshore said...

sa te faci bine!!! :)))) ca sa completez valul de cereri...