Gustul amar al dispretului

Am tot citit in ultima vreme o multime de istorii despre neprofesionalismul oamenilor care lucreaza in PR*. Istorii spuse in general de jurnalisti sau de bloggeri - cei mai sinceri observatori ai oamenilor de PR (si,credeti-ma, stiu bine ca nu ar povesti lucruri rele daca nu le-ar fi ajuns cutitul la os...).

Problema sunt chiar acei oameni de PR care sunt subiectul istoriilor respective. De ce ajungem acolo? Ce nu e bine? Sa incercam cateva variante:

1. Chemarea - O ai sau nu o ai. Cum o identifici? Simplu: stii limba romana? esti curios? iti place sa citesti de toate? ai bun simt? stii sa intri pe geam cand te da lumea afara pe usa? Atunci probabil ca ai chemare. Du-te la scoala, vezi daca-ti place cum suna, du-te in practica la agentii in timpul verii, ca sa constati cu ochii tai cat e teorie in ce ai invatat si cat e cu adevarat folositor in lumea reala... A, si daca nu-ti place, RENUNTA! :) N-are rost, sincer. Sunt absolut convinsa ca vei gasi ceva cu adevarat pasionant pentru tine intr-un alt domeniu :)

2. Scoala - da, scoala iti impune o multime de teorie si poate, daca ai noroc de o facultate buna, primesti in ultimul an si ceva seminarii cu profesionisti. Abia atunci parca-parca incepe sa sune altfel meseria asta... Atentie insa: CA SA DEVII PROFESIONIST, NU AJUNGE SCOALA! Ea te pune pe drumul cel bun, dar tine de tine sa experimentezi, sa inveti, sa lucrezi cu tine pentru a deveni mai bun. A, daca toate astea ti se par prea complicate, RENUNTA! :) Altfel, vei fi cel mult mediocru.

3.Primul loc de munca in PR - o, Doamne, cat de multa importanta poate sa aiba asta si cat de putini manageri realizeaza puterea pe care o au in viata noilor veniti in meserie! Si aici sunt doua lucruri:

- Angajatorul: cand e dezinteresat, cand merge exclusiv pe principiul ca meseria se fura sau ca pestele trebuie aruncat in apa ca sa invete sa inoate, greseste cumplit. Fara directie, fara sa le explici macar importanta curiozitatii si a dorintei de a fi mereu mai bun, cei mai multi tineri se duc in balarii.

-Tanarul: in 90% din cazuri va sta dupa tine, angajator, sa-l inveti. Daca nu-l indrumi, el singur va evolua foarte putin profesional, in timp ce i se va parea ca, daca timpul trece, el acumuleaza experienta si deci merita o pozitie mai mare si bani mai multi. Si multi angajatori chiar angajeaza acesti tineri judecand dupa numarul de ani in meserie si nu dupa pricepere...

Daca oricare dintre aceste variante nu se aplica in cazul omului de PR, ceva e grav, teribil de grav. Si, daca nu facem ceva in acest sens (fie lamurim omul ca nu e chemarea lui, fie il intoarcem la manual, fie il indrumam sa invete sa fie cu adevarat profesionist), vom perpetua - noi insine, cei care lucram in aceasta industrie - non-valoarea si vom atrage un vot de blam si dinspre cei pentru care lucram, si dinspre cei cu care ar trebui sa lucram.

A, si las lista de variante deschisa...





*PR - prescurtare de la termenul american Public Relations (in romaneste se cheama relatii publice);meserie in care meseriasul ar trebui sa stie sa faca doua lumi sa comunice: vorbim de o companie/organizatie si de fiecare dintre categoriile care au o legatura, orisicat de marunta, cu aceasta; tot acelasi meserias trebuie sa mai stie/aiba cel putin urmatoarele lucruri: limba romana - vocabular si gramatica -, CURIOZITATE, dorinta de a invata tot timpul, bun simt, atentie, rabdare, diplomatie(definitie personala).